luni, 26 aprilie 2010
Într-un mic sat minier, circulă zvonul că Mariana Montenegro (Alejandra Barros) este blestemată. Toţi bărbaţii care se îndrăgostesc de ea au parte de accidente fatale. Mariana este o tânără romantică şi visătoare, care locuieşte cu tatăl ei, Atilio (César Évora), ea fiind orfană de mamă. Atilio, proprietarul unei mine, este un bărbat puternic şi impunător, care reacţionează foarte dur atunci când cineva nu se supune dorinţelor lui.
Titlul original: Mariana de la noche
Tara: Televisa - Mexic‚
Productie: Miguel Córcega, Édgar Ramírez
Anul: 2003
Distributie:
Jorge Salinas - Ignacio Lugo
Alejandra Barros - Mariana Montenegro
César Évora - Atilio Montenegro
Angélica Rivera - Marcia Montenegro
Patricia Reyes Spíndola - María Lola
Alma Muriel - Isabel Montenegro
René Strickler – de. Camilo Guerrero
María Rojo - Lucrecia Vargas
Patricia Navidad - Yadira de Guerrero
Sergio Acosta - Cumanche
Aurora Clavel - mama Lupe
Marjorie...
citeste tot..
În acelaşi timp, el ascunde un secret care îi macină sufletul: Mariana nu este fiica lui, iar ceea ce simte pentru ea este departe de a fi dragoste părintească. Atilio are două surori. Isabel (Alma Muriel), sora cea mare este o femeie bună la suflet, care a crescut-o pe Mariana şi o iubeşte ca pe propria ei fiică.
Marcia (Angélica Rivera), sora cea mică a lui Atilio, este arogantă şi vanitoasă, dură cu minerii, este o femeie cu o inima de piatră care nu a cunoscut niciodată iubirea... până când apare în sat Ignacio Lugo Navarro (Jorge Salinas), un bărbat atractiv care îşi ascunde adevăratul nume pentru a-şi găsi originile.
Atunci când o cunoaşte pe Mariana, Ignacio realizează că nu va putea iubi o altă femeie, iar Mariana, la rândul ei, i se dăruieşte trup şi suflet. Dar Marcia se îndrăgosteşte nebuneşte de Ignacio şi gelozia pune stăpânire pe sufletul ei negru, atunci când descoperă că Mariana şi cel pe care îl iubeşte s-au căsătorit în secret.
Furioasă şi rănită, Marcia îi spune fratelui ei ce a aflat, iar acesta pune pe cineva să-l omoare pe Ignacio, neştiind că-i semnează moartea propriului său fiu, fructul pasiunii dintre el şi Lucrecia (María Rojo), proprietara cantinei din sat.
Destinul îi va salva viaţa lui Ignacio, fiindcă exact atunci are loc un accident în mină. Mariana află că Atilio nu este tatăl ei şi este îngrozită când îşi dă seama că acesta este îndrăgostit de ea. Disperată, crezând că într-adevar este blestemată, Mariana fuge din sat, purtând în pântece copilul lui Ignacio. Marcia profită de acest lucru şi se căsătoreşte cu un bărbat pe care nu-l iubeşte şi rămâne însărcinată. După un avort, face în aşa fel şi îl seduce pe Ignacio şi îi răpeşte copilul Marianei. Pentru a se căsători cu Ignacio, Marcia spune că este copilul ei şi al lui Ignacio.
Povestea Marianei este una pasionantă, complexă, plină de intrigi, superstiţii, zvonuri, legende şi mari secrete care influenţează şi domină vieţile personajelor din micuţul sat minier.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu