marți, 27 aprilie 2010

Todo sobre Camila


Aristocratica familie Montes de Alba are o singură moştenitoare a puterii şi a bogăţiei sale. Numele ei este Camila Montes De Alba (Scarlet Ortiz), o tânără foarte frumoasă de 23 de ani, care va rămâne, din toată moştenirea, doar cu stilul şi eleganţa familei sale şi cu problemele care vor decurge dintr-un tragic faliment.

Titlul original: Todo sobre Camila
Tara: Peru‚
Productie: Tono Vega Espejo, Luis Barrios De La Punte
Anul: 2003

Distributie:

Scarlet Ortiz - Camila Montes de Alba
Segundo Cernadas - Alejandro Novoa Aldenar
Yvonne Frayssinet - Florencia
Mariella Trejos - Juanita
Bernie Paz - Eduardo Bonfil
Javier Delgiudice
Carla Barzotti - Alicia
Mabel Duclos
Patricia Frayssinet
Sergio Galliani - Felipe
Teodoro Gonzáles - Andrés



Producător asociat: Jorge Félix
Superviser: Luis Llosa
Producător executiv: Margarita Morales Macedo
Muzica originală: Franco de Vita

După moartea tatalui, Joaquín Montes de Alba, Camila şi mama ei pierd toată averea, toate bijuteriile şi toate proprietăţile, cu excepţia splendidei case în care locuiesc şi care a rămas singura mărturie a bogăţiei de odinioară.

În acelaşi timp, apare Alejandro Novoa Albear (Segundo Cernadas), un avocat talentat şi un tânăr atractiv, asociat al firmei Molina&Gordimer. El este cel mai nou angajat, dar şi cel mai bun. El aduce cei mai importanţi clienţi în firmă şi încheie cele mai bănoase contracte. În timpul liber, lui Alejandro îi place să stea mult timp în aer liber, alături de animale.

Un alt personaj care îi va captiva pe telespectatori este Eduardo Bonfil (Bernie Paz) care are 28 de ani şi care şi-a depăşit condiţia umilă, de fiu al unui zidar şi al unei croitorese, devenind unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Peru... Viaţa lui s-a schimbat cu siguranţă, la fel şi trecutul, numele şi întreaga lui poveste. Pentru a trăi viaţa pe care şi-a construit-o, Eduardo a inventat o întreagă istorie despre părinţii lui străini care au murit într-un accident, despre cursurile celor mai bune şcoli private şi despre înalta societate din care face parte. Dar el are nevoie de mai mult decât atât, îşi doreşte un nume al unei familii nobile pe care să îl lase mai departe copiilor şi moştenitorilor săi.

Alejandro şi Camila se întâlnesc la inaugurarea unei fundaţii care poartă numele tatălui ei. Acolo, Camila şi Alejandro împărtăşesc un sărut care îi va uni pentru totdeauna. Până când bogatul Eduardo, lipsit de inimă şi fără scrupule, o cunoaşte pe Camila şi consideră că ea trebuie să îi devină soţie. Eduardo va fi obstacolul care trebuie învins pentru ca Alejandro şi Camila să îşi împlinească dragostea şi să fie fericiţi împreună.

2 comentarii:

  1. Vreau sa mai vad film asta odată cum fac

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu vreau sa mai vad filmul asta odată cum facem să-l vedem? Va rog sa ne spuna ci eva😘🤗multumim

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate